Descris minuțios de Virgil Drăghiceanu în urma săpăturilor arheologice efectuate de acesta, ne vom limita să evidențiem numai în ce constă asemănarea cu reședința postelnicului de la Filipeștii de Târg și mai ales care sunt inovațiile de ordin volumetric, planimetric și structural realizate în acest monument.

Palatul avea o structură neobisnuită construcțiilor acelor vremuri. Camerele erau grupate în jurul unui turn ridicat pe latura de nord (unde se afla și loggia), prevăzut cu numeroase ascunzători. Clădirea era construită deasupra unei pivnițe și se inălta pe 2 niveluri, legate între ele printr-o scară interioară. Atât la parter cât și la etaj, camerele erau dispuse în jurul unei incăperi centrale. Acest palat a fost prima clădire de pe teritoriul României cu parter și etaj locuibil.

Din descrierile făcute de Paul de Alep (autorul mai multor jurnale de călătorii și compilații istorice, ce a vizitat palatul în anul 1654), reiese că palatul avea fațadă impunătoare, cu scări monumentale. Deasupra intrării exista o pisanie ce conținea cuvinte de laudă la adresa familiei. În interior era o cameră mare, centrală, înconjurată pe toate laturile de alte încăperi. Tavanele boltite se sprijineau pe coloane, iar pereții erau vopsiți în culori pastelate . Pardoseala era din ceramică smălțuita sau din dale de piatră.

La etaj era un foișor (loggia), loc preferat de musafiri, datorită privelistei către nord, acolo unde este astăzi Satul Banului. Întreaga reședință avea o arhitectură impresionantă și ornamente interioare bogate, fresce orientale, arabescuri, stâlpi și coloane sculptate în piatră.

În timpul cutremurului din 1839, zidurile și coloanele foișoarelor s-au prăbușit. În urma căderii zidurilor, camerele au fost ingropate  sub straturi de câțiva metri de dărâmături, ce s-au acoperit în timp cu pământ. Abia în 1910 s-au făcut săpături ce au scos la iveală clădirea cu adevărat impresionantă și arhitectura foarte interesantă a acestei case. În timpul săpăturilor s-au găsit între dărâmături resturi de mobilier, de candelabre, sticlă de Murano, porțelan de Sevres și ceramică orientala, ce denotă gustul pentru frumos al familiei Cantacuzino.

Din păcate ruinele au fost lăsate în voia sorții după 1910 și s-au degradat în timp. Din impresionantul palat de altădată, astăzi au rămas doar niște ruine, în jurul cărora locuitorii din zonă și-au construit propriile lor case.

Viața istorică a familiei Cantacuzino s-a desfășurat în diferite localități din Prahova, iar în zona noastră se află mai multe ruine ale caselor Cantacuzinilor. Palatul a fost ridicat de Drăghici Cantacuzino-Măgureanu, fiului celebrului postelnic Constantin Cantacuzino. Construcția a fost începută în 1667 de către Drăghici Cantacuzino, fiind finalizată în 1671 de către soția sa, Păuna, și de către fiul sau Pârvu Măgureanu. Constantin Brâncoveanu a fost foarte apropiat de unchiul său Drăghici Cantacuzino-Măgureanu și de fiul său, Parvu Măgureanu avand cu aceștia o strânsă relație.