Pe numele ei Alexandra, Maica Lisandra s-a născut în 1901 în familia Bica, a fost căsătorita cu Stelian Olteanu și a avut trei copii – doi băieți și o fată. Familia ei, toată, a fost o familie de zidari și de meșteșugari celebră în sat. Maica Lisandra a fost cea mai chinuită dintre maicile noastre, fiind de mică slugă la familia de moșieri Pârvulescu. La bătrânețe își amintea cu groază nopțile de iarnă când trebuia să iasă desculță în cămașa de noapte să deschidă porțile atunci când venea stăpânul acasă. În primul război mondial a fost luată prizonieră de armata germană și pusă să muncească în zona petrolieră Moreni. Nu-și amintea cu plăcere de perioada foametei, când trebuia să vândă bureți și flori de pădure în piața din Campina, ca să poată să supraviețuiască, și în zilele de iarnă, când făcea “metri” în pădurile din zonă și se încălzea cu ajutorul animalelor. A fost o gospodină desăvârșită și o mare iubitoare de gastronomie românească. Maica Lisandra făcea mâncărurile cu foarte mult gust. Toată viața ei, i-a plăcut să gătească din propria grădină, care era mare, și toamna plină cu de toate, și nu în ultimul rând îi plăcea foarte mult să gătească vânat sau fasole fiartă două zile la gura sobei.

Casa ei, a fost ultima casă din sat, sub Râpa Șoimului, în zona denumită „La Olteni”, zonă denumită astfel tocmai datorită faptului că acolo erau rădăcinile familiei Olteanu.

Oltenii, ca și Goranii (familiile Olteanu și Goran), sunt veniți la noi în sat, ca de altfel pe toată Valea Provitei, în toamna anului 1921, din satele de munte din județul Argeș de dincoace de Olt, Goranu și Guranesti. Sunt foști țărani care au aderat la mișcarea lui Tudor Vladimirescu devenind Panduri, iar după asasinarea acestuia au căutat un loc unde să se ascundă, pe care l-au găsit în Satul Banului.