Mamaia de la vale, pe numele ei, Maria Sichim, s-a nascut in anul 1927 in familia Lambru. A fost cel mai integru om pe care noi l-am cunoscut pana acum. Era omul la care mergeai sa ceri un sfat pertinent si echilibrat, atunci cand viata te trecea prin momente mai putin placute.
Era pe alocuri severa si aspra, crescuta totusi in perioada interbelica, cand principiul de viata era ,,suferinta educa’’. Era mandra de radacinile ei mosnenesti. Lumina candelei de la ea din camera palpaia ori de cate ori nevoia o cerea. Toate informatiile reale despre cel de al doilea Razboi Mondial le avem de la mamaia de la vale.